UNIREA - 27. August 2001

Fiii satului s-au întors pentru o zi acasă
Împreună la sfințirea noii biserici
     Vatră locuită încă din Epoca Neolitică, localitatea Petrești și-a chemat fiii acasă. Invitației, lansate de un grup de inițiativă coordonat de preotul Alexandru Coman și sprijinit de primarul municipiului Sebeș - Mugurel Sârbu, i-au răspuns foarte mulți dintre fiii satului, unii dintre ei venind special din Germania. Se știe că una dintre caracteristicile Petreștiului este tocmai conviețuirea seculară dintre sași și români, ambele comunități exercitându-și influența una asupra celeilalte, dar, cu toate acestea, fiecare păstrându-și identitatea. Și tocmai pentru a ilustra istoria și devenirea localității, dar și a întregii Văi a Sebeșului, în cadrul manifestărilor organizate la sfârșitul săptămânii trecute a fost inaugurat un muzeu, ale cărui colecții - de arheologie, etnografie, obiecte de cult, sau fotografii document - suntem siguri că se vor îmbogăți de la an la an. Dar muzeul este parte a unui ansamblu mai mare cu care petreștenii se mândresc. Lui i se alătură noua biserică ortodoxă și Monumentul Eroilor - ambele sfințite ieri de ÎPS Andrei, arhiepiscop de Alba Iulia, în prezența a numeroși credincioși. Biserica nouă din Petrești este în primul rând, desigur, un lăcaș de cult; ea va deveni însă, datorită monumentalității sale și picturii, un obiectiv obligatoriu într-un itinerariu turistic-cultural în zonă. Preotul Alexandru Coman, amintindu-și că în pridvoarele vechilor biserici erau pictați ctitorii sau voievozii importanți, s-a gândit să împodobească intrarea în biserică cu chipurile lui Blaga, Goga și Coșbuc, cu cele ale lui Platon și Aristotel, aducând deopotrivă un omagiu acestora, dar și creștinismului, care "lumină fiind atrage lumină".
     Cu lacrimi în ochi, o petreșteancă acum locuind în Germania mărturisea un fapt banal, dar credem foarte semnificativ pentru legăturile care există încă între fiii Petreștiului: niciodată de ani și ani de când trăiește în Germania nu a visat oameni sau locuri de acolo, ci doar oamenii și plaiurile copilăriei și maturității sale. Începută în sunetele celebrei Fanfare a sașilor din Petrești (acum formată mai mult din români), manifestarea s-a încheiat cu voie bună, bere și desigur regretul că până la viitoarea reîntâlnire va trece cel puțin un an. Alături de petreșteni s-au aflat pe parcursul celor două zile de sărbătoare senatorul PSD - Cornel Filipescu, subprefectul județului Alba - Ioan Maier, directoarea Prefecturii județului Alba - Adriana Ursa, col. Marin Aron - comandantul IPJ Alba, consilieri locali și oameni de afaceri din municipiul Sebeș și din împrejurimi.
Anca DINICĂ

Sursa: http://www.geocities.com/unireapres/arhiva/2001/august/27august/pag8.html